Reacțiile copilului la intenția părinților de a pleca la muncă peste hotare

Reacțiile copilului la intenția părinților de a pleca la muncă peste hotare

Dacă iubești nu ai voie să renunți, conectează-te la emoțiile copilului.

Informarea copilului despre plecarea la muncă peste hotare este similară unei situați de separare. Reacțiile copilului pot fi diferite: negare, furie, tristețe, frică, îngrijorare, nepăsare, bucurie.

Pentru a înțelege ceea ce simte copilul, ar fi bine să vorbești cu alți adulți despre planurile tale, precum şi despre derularea acestora, în prezenţa copilului. Chiar dacă copilul este mic, acest lucru îl va ajuta să se pregătească pentru noua situație.

  • Unii copii sunt speriați și îngrijorați, le este frică: „Ce să fac acum?”, „Cum o să rezolv…?”, „Și dacă mi se întâmplă ceva, ce fac?”, „Ce fac cu frații mai mici, cum mă descurc cu ei?”, „Cu mama/tata va fi totul bine?”, „Dacă mama/tata nu se mai întoarce?”, „Dacă mama/tata nu va putea sa revină acasă?”
    • Ce faci? Încurajează copilul să vorbească despre ceea ce-l deranjează, ce temeri are, să exprime ceea ce simte: „Văd că te îngrijorează ceva”, „Te văd speriat/ă”. Sentimentele de îngrijorare ale copilului pot fi dizolvate prin discuții. Găsește împreună cu copilul soluții pentru rezolvarea problemelor (concret pe situații menționate de copil). Ascultă cu atenţie şi răspunde la toate întrebările copilului despre cum ei vor trăi fără ca să le fii alături, despre cum te vei descurca în străinătate.
  • Copilul ar putea manifesta crize de furie sau supărare față de părintele care pleacă sau cel care rămâne, față de situație, viață, societate, Dumnezeu. Copilul ar putea pune întrebări de genul: „De ce tu?”, „Doar lucrezi aici în fiecare zi și tot trebuie să pleci? De ce?”, „Nu e drept sa faci așa cu mine!” Nu te speria, dacă copilul te va lovi, te va mușca, va strica obiecte. El este furios. Unii copii ar putea sa-și producă răni.
    • Ce faci? Acceptă și înțelege emoțiile și trăirile copilului. Fii alături atunci când își exteriorizează emoțiile, chiar dacă manifestă un comportament nepotrivit. Spune-i că tot ce simte este important pentru tine, de ex.: „E firesc să te superi când afli că unul din părinți va pleca pe mai mult timp.” Ajută copilul să-și exprime emoțiile prin cuvinte , pentru a preveni acțiunile autoagresive.
  • Atunci când comunici copilului despre intenția de a pleca, pentru un moment vei avea impresia că el nu te aude, nu este atent, crede că este o glumă, nu te crede, spune „Nu, nu vreau!” Pentru o scurtă durată de timp copilul va evita contactul și conversațiile cu tine, se va izola.
    • Ce faci? Este o reacție de negare, accept-o. Oferă-i timp și spațiu copilului, dar nu-l pierde din câmpul vizual. Apropie-te de el, încearcă să-l cuprinzi sau să-l atingi tandru pe umăr. Nu-l forța să înțeleagă motivele plecării tale.
  • Unii copii devin triști. Ei încep să creadă că nu sunt iubiți, nu sunt doriți, sunt abandonați. Unii nu-și văd viitorul fără părintele care urmează să plece, nu-și doresc nimic, nu mai au chef de nimic.
    • Ce faci? Acceptă și înțelege tristețea copilului. Spune-i copilului că îl iubești. Spune-i copilului că distanța nu va diminua dragostea față de el. Arată-i copilului că este important pentru tine, fără a specifica că tocmai de asta ai și decis să pleci. Încurajează copilul să spună tot ce are pe suflet „Văd că eşti trist/ă…supărat/ă… ”
  • Unii copii pot manifesta o atitudine de nepăsare și indiferență față de cele spuse de părinte. Aceasta poate fi o caracteristică a copilului, manifestată și față de alte aspecte ale vieții, cultivată în urma unei relații reci părinte-copil. Dar poate fi o reacție de apărare sau revoltă, care ascunde alte emoții – supărare, tristețe, furie.
    • Ce faci? În primul rând nu poți pleca lăsând copilul în această stare. Fii receptiv/ă la semnalele nonverbale ale copilului. Doar prin discuții calme, fără a invada spațiul personal al copilului, ajută-l să privească altfel lucrurile. „Atitudinea ta mă îngrijorează puțin, dar îmi dau seama că și eu pe alocuri am fost nepăsător/oare față de ceea ce-mi spuneai, față de deciziile, realizările tale. Uite acum sunt dispus/ă să schimb viziunea mea. Hai să încercăm împreună. Am nevoie de susținerea ta.”
  • Unii copii s-ar putea bucura la aflarea veștii că mama/tata va pleca la muncă peste hotare. Poate fi o emoție pozitivă legată de posibilitatea de îmbunătățire a situației financiare, de ex.: „Super! În sfârșit voi avea și eu haine cum are…”, „Nu voi mai fi o sărăntoacă”, „O, ce bine! O să-mi trimiți telefon ca la … și atunci voi fi primit în gașcă”. Copilul trăiește iluzia fericirii, fără a conștientiza realitatea și nevoia de adaptare la schimbare.
    • Ce faci? Acceptă emoțiile copilului așa cum sunt, fără a le interpreta. Încearcă să înțelegi ce-l face pe copil să se bucure. Dacă e necesar, încearcă să dizolvi așteptările exagerate și iluziile copilului. Prin explicarea motivelor plecării, negociază cu copilul care sunt lucrurile de primă necesitate și apoi dorințele. Menționează „Îmi pare bine că nu ai o reacție dureroasă față de intenția mea de a pleca. Dar vreau să știi că nu vom putea cumpăra tot ce-ți dorești tu chiar de la început. Hai să vedem de ce avem nevoie, să le luăm pe rând.”

Evită

  • să ironizezi pe seama trăirilor copilului, de ex.: „Hai că te-o apucat acum plânsul, până acum nici nu mă vedeai, iar cum ți-au dat lacrimile.”
  • să-i ceri explicații copilului de ce se simte supărat, trist, furios, speriat.
  • să faci promisiuni și să-i spui când anume vei reveni din concediu, mai ales dacă nu ai un contract încheiat și nu știi ce program de lucru te așteaptă. Oricum asigură-l că vei reveni.

Nu neglija emoțiile și sentimentele copilului. Întotdeauna ascultă-l când are ceva să-ți spună.

Copilul trebuie să simtă că se află în centrul atenției părintelui și faptul că emoțiile lui sunt importante pentru părintele său. Odată cu depășirea acestor emoții copiii se refac și ajung să accepte decizia părintelui de a pleca la muncă peste hotare.

Semne și reacții ale copilului în dependență de vârstă:

0 – 3 ani: plânge excesiv, iritabil, agitat, probleme cu alimentația, somn neliniștit.

3 -7 ani: iritabil, agitat, nervos, furios, refuză să mănânce, se scapă pe el, neatent.

7 – 11 ani: iritabil, nervos, furios, retras, comportament de copil mic, scade interesul față de orice, enurezis, tulburări de somn.

11 – 14 ani: trist, negativist, furios, agresiv, izolare exagerată, fuga de acasă, comportament autodistructiv.

14 – 18 ani: trist, izolare, supărare, consum de alcool, tutun.

Ce faci în cazul în care copilul meu spune nu pleca?

Dacă copilul spune „Nu pleca” imediat după ce a aflat de intenția ta de a pleca, aceasta este prima reacție de negare a unei informații noi și a schimbării. De regulă, copiii până la 10-11 ani vor verbaliza acest NU.

Dacă copilul spune „Nu pleca” în continuu și plânge frecvent, chiar dacă a trecut ceva timp în care ai explicat cu mesaje simple motivul plecării, ai încercat să-l asiguri cum va fi relația voastră în viitor, ai discutat cu el despre noua experiență, atunci ar fi bine să-ți răspunzi la unele întrebări:

  • Ce-l face pe copilul meu categoric să nu accepte?
  • O fi cumva prea mic?
  • Poate într-adevăr e prea atașat de mine și ar trebui să revăd planurile mele?
  • Poate ar fi bine să amân plecarea mea, până îl voi simți pregătit pe copil?
  • Și dacă copilul prin refuzul lui îmi spune că nu se simte în siguranță fără mine?

Uneori copilul refuză categoric să înțeleagă nevoia de plecare a unuia din părinți, din cauza presiunilor din partea lor. Și atunci începe o luptă de putere: părintele spune DA, copilul spune NU.

Evită

  • să pleci, în pofida faptului că copilul nu te-a înțeles.
  • să-i explici copilului care plânge „Plec pentru tine”. El va înțelege că este vinovat în despărțirea de tine.
  • să pleci în condițiile în care copilul nu este pregătit psihoemoțional.
  • să pleci pe furiș, cu gândul că „timpul lecuiește tot”.
  • să manipulezi copilul și să-l faci responsabil de refuzul plecării, de genul „Pe mine doar mă așteaptă, așa un loc bun am găsit. Eu am promis că vin și din cauza lacrimilor tale să pierd.”
  • să „cumperi” înțelegerea copilului prin promisiuni axate pe dorințele lui, de genul „În cel mai scurt timp o să vezi câte lucruri o să ai. Spune ce vrei să-ți cumpere mama/tata? Vezi, pentru asta trebuie să fac bani”, „Tu doar vrei mașină mare cu telecomandă? Eu aici nu pot s-o cumpăr? Acolo o sa fac bani și o să fie cadoul tău.”

Odată ce intenționezi să pleci și ai motivele tale, oricând o poți face. Ambii aveți nevoie de timp pentru a vă înțelege unul pe altul.

Ce faci?

  • Încearcă să înțelegi motivele refuzului categoric.
  • Fii receptiv și sensibil la trăirile copilului.
  • Rezolvă pe rând problemele care au apărut la suprafață, pentru a asigura protecția și siguranța copilului după plecare.
  • Petrece mai mult timp cu copilul, discută, descoperă interesele, cunoaște-i prietenii. Nu uita să îmbrățișezi copilul, cât de mare nu ar fi, să-i vorbești cu afecțiune.
  • Construiește relația cu copilul tău. O relație caldă îți dă posibilitatea să găsești explicațiile necesare pentru ca copilul să accepte situația.
  • Cu cât mai bine vei reuși să găsești cuvintele potrivite, care trezesc în copil sentimentul încrederii, importanței, siguranței, utilității, valorii, cu atât mai repede vei primi acceptul lui de a pleca peste hotare.

Sperăm că aceste recomandă vă pot fi utile. Pentru mai multe informații în ceea ce privește comunicarea și relația părinților cu copiii, înainte și după plecare la muncă peste hotare, vă recomandăm să descărcați și citiți Broșura „Familii fără hotare: 20 Întrebări și Răspunsuri despre copii, pentru părinții care pleacă peste hotare”, disponibilă și în format online aici.