Modalitățile de a răspunde la nevoile copiilor rămași acasă au fost discutate în cadrul unui dialog public
Vineri, 18 noiembrie, în ajunul Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor, marcată anual la 20 noiembrie, a avut loc un dialog public care a pus în prim plan necesitățile copiilor rămași acasă.
Evenimentul a întrunit peste 20 de participanți din diverse domenii de activitate, inclusiv părinți care își doresc să fie mai informați, să comunice mai eficient cu copiii, profesioniști care lucrează cu copiii, tineri care au trecut prin experiența de a crește cu părinții plecați peste hotare.
Participanții, ghidați de psihologul Tatiana Turchină, au identificat necesitățile copiilor, în general, și cele mai accentuate la copiii rămași acasă, în mod special. Discuția a continuat, axându-se pe consecințele nefaste ale nesatisfacerii necesităților copiilor de către părinți și alți adulți și acțiunile pentru evitarea acestor consecințe. Cei prezenți au venit cu exemple din propria experiență și au încercat să găsească soluții împreună cu doamna psiholog, dar și să dea unele recomandări.
Seara a continuat cu proiecția filmului animat „In Exile”, care îi aduce în prim plan pe copiii, părinții cărora sunt plecați la muncă în alte țări. „In Exile” este o producție autohtonă, realizată de studioul Kurilov Group, în regia lui Alexandru Kurilov, prezent și el la eveniment. Regizorul a urmărit cu atenție reacțiile spectatorilor, discuțiile aprinse și mai ales modul în care au descifrat unele elemente simbolice din film.
Cel mai emoționant moment al evenimentului a fost discuția prin Skype cu Silvia Deordiță, o moldoveancă stabilită în Italia de 13 ani, care a plecat din țară pe când fetița ei avea 11 ani. Silvia are o poveste cu un final fericit, pentru că în perioada absenței sale de acasă, a reușit să comunice eficient cu fiica sa și să mențină o relație apropiată. „Ori de câte ori aveți posibilitatea, mergeți acasă sau invitați copilul în vizită la dvs. – acesta e cel mai frumos cadou pe care un părinte plecat peste hotare îl poate face copilului său”, a menționat în încheiere dna Deordiță.
La discuția liberă, bazată pe un joc de rol colectiv, au participat activ toți cei prezenți. Doamna Turchină a prezentat un caz, pe marginea căruia, cei prezenți au dat recomandările și răspunsurile proprii, din rol de părinți plecați, bunici, cadre didactice, polițist de sector și lucrător medical. Acest joc de rol i-a provocat pe participanți să vadă situația dintr-o nouă perspectivă, când toți membrii societății pot contribui la satisfacerea necesităților copiilor.
Vedeți aici fotografii și câteva secvențe video (video 1, video 2, video 3) de la eveniment.
Dialogul public a avut loc în cadrul campaniei de informare „Familii fără hotare”, desfășurată de Terre des hommes Moldova, cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei în cadrul Programului Drepturile Omului.